|
Joi, 04 Februarie 2010 08:58 |
|
Primăria municipiului Oradea va încheia un parteneriat cu Fundaţia Theranova pentru acordarea unui ajutor financiar, care constă în plata cheltuielior de transport cu avionul pentru unul din specialiştii fundaţiei, care se va deplasa în Haiti.
Această fundaţie se implică în ajutorarea persoanelor care suferă în urma dezastrului din Haiti. Fundaţia confecţionează proteze pentru persoanele cu dizabilităţi şi colaborează cu o fundaţie germană care a luat decizia de a cumpăra şi a trimite în Haiti un atelier mobil, având în vedere numărul mare de persoane care au nevoie de ajutor, după cutremurul produs.
Centrul de protezare din Haiti, care este condus de americani şi canadieni, a fost distrus în totalitate. Primele evaluări ale dezastrului au fost deja făcute de specialişti. „Organizaţia germană cu care lucrăm (Johanniter) a luat decizia de a cumpăra şi a trimite în Haiti un atelier mobil. Cei de acolo au cerut să trimitem şi un tehnician care să stea o lună pentru a-i ajuta pe cei amputaţi recent. Pentru noi este o mare şansă să-i putem ajuta pe cei de acolo. Ei au întrebat dacă putem să trimitem încă un tehnician 3 săptămâni mai târziu, pentru încă o lună, până când serviciul local de protezare va funcţiona din nou”, a precizat d-l Jaco du Plessis, preşedintele fundaţiei Theranova.
Valentin Tocuţ şi Iosif Pop (membri ai fundaţiei) au început deja imunizarea împotriva hepatitei A şi B, a febrei tifoide, meningitei, a tetanosului. Şi ţânţarii sunt o adevărată problemă. Cei doi vor ajunge la Port-au-Prince miercurea viitoare. Un container plin cu componente de ortezare şi protezare a pornit deja din Germania spre Haiti. |