|
Primăria municipiului Oradea împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bihor au lansat, începând cu data de 15 februarie 2010, trei concursuri de idei, prin care se doreşte găsirea unor soluţii în vederea amenajării zonelor centrale ale municipiului.
Cele trei concursuri au următoarele teme: „Amenajare spaţiu urban – Strada Republicii”, „Amenajare restaurativă, reabilitare şi dezvoltare urbană zona Piaţa Ferdinand şi Piaţa Unirii”, „Semnal de intrare în municipiul Oradea”.
„Oraşul Oradea are un mare potenţial arhitectonic, important atât din punct de vedere turistic cât şi pentru locuitorii săi. Una dintre priorităţile noastre este să aducem oraşul la un nivel corespunzător”, a precizat arhitectul Zisu Valentin.
Data limită de depunere a soluţiilor este 29 martie 2010, urmând ca în 30 martie să aibă loc jurizarea lucrărilor. În luna iulie a acestui an, toate lucrările din cadrul concursurilor de idei vor fi expuse la Galeria de Arte Vizuale.
„Sper ca acest concurs să ne dea cele mai bune idei de revitalizare a oraşului Oradea”, a precizat Lucia Iacob, arhitectul şef al Primăriei Oradea.
În link-urile ataşate găsiţi regulamentele de participare la cele trei concursuri de idei. Amenajare spaţiu urban – Strada Republicii, Amenajare restaurativă, reabilitare şi dezvoltare urbană zona Piaţa Ferdinand şi Piaţa Unirii, Semnal de intrare în municipiul Oradea. |