Trimite unui prieten

Coridorul verde din Cartierul Veteranilor, primul dintre cele cinci aflate în lucru în Oradea, a fost finalizat

Miercuri , 9 Septembrie 2020, 16:01

Exportă PDF - Coridorul verde din Cartierul Veteranilor, primul dintre cele cinci aflate în lucru în Oradea, a fost finalizat Tipărește pagina - Coridorul verde din Cartierul Veteranilor, primul dintre cele cinci aflate în lucru în Oradea, a fost finalizat Trimite unui prieten - Coridorul verde din Cartierul Veteranilor, primul dintre cele cinci aflate în lucru în Oradea, a fost finalizat
Coridorul verde din Cartierul Veteranilor, primul dintre cele cinci aflate în lucru în Oradea, a fost finalizat

Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 9 septembrie, o conferință de presă în teren, în cadrul căreia a prezentat coridorul verde din str. Coriolan Pop - Cartierul Veteranilor, unde lucrările au fost finalizate recent.

Coridorul verde din str. Coriolan Pop este primul finalizat din cele cinci coridoare verzi anunțate încă din anii trecuți că vor fi realizate în Oradea, suprafaţa spaţiilor verzi urmând să crească în acest fel cu 12 hectare.

„Așa cum știți, aici era înainte o zonă degradată, o zonă neîngrijită cu foarte multe bălării, o zonă în care parcau tot felul de mașini, în care se depozitau diverse materiale de construcții, moloz și alte deșeuri. Am reușit astfel reconversia și reutilizarea unui teren degradat, care a trecut printr-o transformare estetică radicală, întreaga zonă fiind acum o zonă verde îngrijită cu foarte mulți arbori și arbuști. Ne dorim ca în continuare, prin astfel de proiecte, să creștem suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor de la 24 mp, cât este acum, la 30 de mp/cap de locuitor", a spus viceprimarul Florin Birta.

Pe lângă acest coridor verde, Primăria Oradea are în curs de finalizare și Coridorul verde de pe Barcăului și cel de pe str. Soarelui, urmând ca cel târziu în primăvara anului viitor să fie gata și coridorul verde din str. Ion Bogdan, precum și cel din Cartierul Grigorescu.

De menționat că a fost scoasă la licitație modernizarea tuturor străzilor învecinate, s-au semnat inclusiv contractele de execuție pentru proiectarea lor, urmând ca cel mai târziu în primăvara anului viitor, străzile Nicolae Firu, Coriolan Pop și Eremia Grigorescu să fie asfaltate.

Totodată, se află în procedură de licitație și podul peste Pârâul Peța, care va face legătura între această zonă și str. H. Ibsen din Ioșia.

Peste 8000 mp de zonă verde - amenajată prin fonduri UE

Lucrările de amenajare a coridorului verde din str. Coriolan Pop - Cartierul Veteranilor au început în 25 februarie anul acesta, având ca termen de finalizare data de 15 septembrie.

Lucrările au fost executate de asocierea de firme S.C Saminstal S.R.L - S.C. B &T Artă și Arhitectură S.R.L Satu Mare, valoarea contractului de lucrări (proiectare+execuție) fiind de 1.679.049 lei (fără TVA).

În total s-au amenajat 8.654 mp, din care suprafaţa verde gazonata cu rulou gazon irigat cu sistem de irigație automat este de 7422 mp, iar suprafața ocupată cu grupări de plante florale și arbuşti este de 642 mp.

Totodată, s-au plantat 153 de arbori din speciile: arțar, cercis, fag, magnolie, platan, stejar, tei și rhustiphina și peste 2000 de arbuști.

„E important de știut că în toate zonele din oraș în care s-au plantat arbori, aceștia se află în garanție, astfel că în cazul uscării acestora, firmele vor proceda la înlocuirea lor", a completat viceprimarul Florin Birta.

Finanțarea investiției a fost asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020 - Axa prioritară: 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.2 Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ.

Soluție inedită pentru amenajarea aleilor

Coridorul verde a fost amenajat pe  3 zone distincte: prima zonă, în suprafaţă de aproximativ 6201 mp,  este  de agrement activ, cu alei de traversare și alei relaxare,  cu locuri de promenadă, de odihnă, locuri destinate şahului, tenisului de masă, locuri dedicate copiilor (ansamblu de joacă cu tobogan, leagăn dublu); cea de-a doua zonă se află în partea vestică a grădinii publice, unde s-a creat o suprafaţă de aprox. 1253 mp ce oferă o notă coloristică bogată, datorită varietăţii speciilor utilizate: stejar, arțar, magnolii, exemplare de scumpie și rhustiphina, iar  a treia zonă a grădinii publice, în suprafață de 1200 mp, separată de corpul principal al acesteia prin rețeaua de drumuri, va avea acelaşi specific coloristic asigurat de exemplarele de fag si stejar.

Pentru a crea o atmosfera plăcută, de relaxare s-au amplasat și câteva elemente de mobilier de tip balansoar/hamac. Totodată, în locul de juxtapunere a aleilor s-a creat un spaţiu circular, construit cu jardiniere realizate din Cor-Ten, aici fiind plantate mai multe plante perene.

În ceea ce privește amenajarea aleilor, constructorul a folosit o soluție modernă, neutilizată până acum la amenajarea zonelor verzi din oraș,  respectiv piatră de dolomită tasată și tratată cu o rășină specială poliuretanică, care nu permite staționarea apei, aceasta fiind asimilată foarte repede.

De asemenea, în zonă au fost amplasate mai multe bănci de odihnă și coșuri de gunoi. În ceea ce privește iluminatul zonei, acesta este asigurat de stâlpi de iluminat  cu led.

 

În atașament găsiți o galerie foto cu imagini actuale, dar și cu imagini de dinaintea începerii lucrărilor.

 

 

Galeria foto - Coridorul verde din Cartierul Veteranilor, primul dintre cele cinci aflate în lucru în Oradea, a fost finalizat

Donatii spitale
Sectie de votare
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei
POCA2
Revitalizarea urbana la nivelul Municipiului Oradea
Reabilitarea, restaurarea si refunctionalizarea zidurilor Cetatii Oradea
ROHU 421