Trimite unui prieten

Sinagoga Neologă va fi reabilitată de Primăria Oradea

Miercuri , 12 Septembrie 2012, 15:14

Exportă PDF - Sinagoga Neologă va fi reabilitată de Primăria Oradea Tipărește pagina - Sinagoga Neologă va fi reabilitată de Primăria Oradea Trimite unui prieten - Sinagoga Neologă va fi reabilitată de Primăria Oradea
Sinagoga Neologă va fi reabilitată de Primăria Oradea

Ambasadorul SUA în România, dl. Mark H. Gitenstein a făcut azi, 12 septembrie o vizită în Oradea în cadrul evenimentului de inaugurare a unui amplu proiect de reabilitare a Sinagogii Ortodoxe „Hinech Neorim", situată pe str. Primăriei nr. 25, proiect finanţat de către Ambasada SUA prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale al Departamentului de Stat.

Finanţarea are ca scop reabilitarea acestei sinagogi, aflată momentan într-o stare avansată de degradare şi transformarea ei într-un Muzeu al Evreilor din Oradea.

Ambasadorul SUA în România, dl. Mark H. Gitenstein, însoţit de preşedintele Comunităţii Evreilor, ing. Teodor Felix Koppelmann a făcut un prim popas la Sinagoga Neologă Zion din str. Independenţei, unde a fost întâmpinat de primarul Ilie Bolojan.

Acesta le-a prezentat starea actuală a sinagogii de pe malul Crişului Repede, dar şi proiectul realizat de Primăria Oradea pentru reabilitarea acestui monument de arhitectură.

Primarul Ilie Bolojan a vorbit despre proiectul câştigat de Primăria Oradea, precizând că acesta se va implementa printr-o linie de finanţare asigurată din fonduri europene pentru zonele de graniţă, obiectivul principal fiind conservarea valorilor culturale şi apropierea acestora.

Titlul proiectului este „Promovarea turismului religios prin valorificarea patrimoiului comunităţilor evreieşti din Oradea şi Debrecen".

În urma câştigării de către Primăria Oradea prin specialiştii Direcţiei de Mangement Proiecte cu Finanţare Internaţională a acestui proiect pe fonduri europene, Sinagoga Zion, aflată azi în stare de deteriorare va fi reabilitată total şi redată circuitului cultural.

„În această toamnă vom demara procedurile de licitaţie a lucrărilor de reabilitare, după care în primăvara anului viitor vom începe execuţia, urmând ca până în luna aprilie a anului 2014 să avem o sinagogă, un monument de arhitectură complet reabilitat", a spus primarul Ilie Bolojan.

Valoarea totală a proiectului câştigat este de 1.583.852 de euro, din care contribuţia proprie a Primăriei Oradea va fi  aprox 30%, respectiv 433.852 euro.

Această sinagogă este un monument arhitectural cu o deosebită valoare artistică şi simbolistică, fiind un obiectiv deosebit de important pentru identitatea culturală orădeană, dar şi regională, sinagoga fiind inclusă în Lista Monumentelor Istorice.

Galeria foto - Sinagoga Neologă va fi reabilitată de Primăria Oradea

Centenar
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Camera web
Harta Oradiei
Harta intravilan
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Guvernare transparenta