Trimite unui prieten

Primăria Oradea susține reînființarea școlilor profesionale

Miercuri , 6 Februarie 2013, 13:45

Exportă PDF - Primăria Oradea susține reînființarea școlilor profesionale Tipărește pagina - Primăria Oradea susține reînființarea școlilor profesionale Trimite unui prieten - Primăria Oradea susține reînființarea școlilor profesionale
Primăria Oradea susține reînființarea școlilor profesionale

 

Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 6 februarie  o conferință de presă în care a vorbit despre reînființarea învățământului profesional tehnic în Oradea, obiectiv pe care Primăria Oradea și-l propune să-l atingă în colaborare cu Parcul Industrial Eurobusiness Oradea și cu Inspectoratul Județean Școlar.

La conferință au mai participat administratorul Parcului Industrial Eurobusiness Oradea - d-na Delia Ungur, inspectorul școlar general - dl. Daniel Negrean, dar și d-na Carmen Sasu - colaboratoare voluntară în acest proiect din partea firmei Romarketing, firmă  a cărei obiect de activitate este recrutarea forței de muncă și training.

"Una dintre discuțiile frecvente pe care le am cu firmele care doresc să investească în Oradea este cea despre forța de muncă specializată de care dispunem, iar aici avem o problemă... Acest proiect al reînființării învățământului profesional tehnic se va întinde pe o perioadă mai mare de timp, iar pentru  a reuși trebuie să schimbăm în primul rând mentalitatea populației, mentalitate care derivă fie din percepția care exista înainte de 1989 când proverbul Cine are carte are parte era foarte plauzibil, fie din mentalitatea creată după Revoluție când s-a înrădăcinat ideea că România are cei mai puțini absolvenți de învățământ superior, iar acest lucru ar fi  o rușine. Din păcate, trebuie să spun că avem azi facultăți întregi, specializări care își trimit toți absolvenții în șomaj... Dacă pe plan local reușim să creem forță de muncă specializată pe domenii de interes, nu vom mai avea problema tinerilor care își caută cu disperare un loc de muncă, rata șomajului va scădea cu siguranță, și mai mult decât atât, sunt sigur că exemplul nostru va fi luat ca model și de alte localități."

Astfel, din acest an vor exista la Oradea 5 clase de învățământ profesional tehnic repartizate astfel: Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși cu o clasă profil electromecanic utilaje și instalații industriale și o clasă profil  sculer matrițer; Colegiul Tehnic Traian Vuia cu o clasă profil electronist aparate și echipamente și o clasă operator CNC și Colegiul Tehnic Transilvania cu o clasă profil încălțăminte.

Elevii care după terminarea clasei a IX-a vor alege acest tip de învățământ profesional vor avea mai multe avantaje. În primul rând vor beneficia, indiferent de condițiile lor sociale, de o bursă de 200 de lei din partea statului român, vor avea posibilitatea de a beneficia și de bursele pe care le vor pune la dispoziție companiile din Parcul Industrial, unde ei își vor desfășura practica, iar la finalul școlii profesionale vor avea o pregătire serioasă pe domenii de interes actuale și o șansă enormă de angajare în companiile în care ei s-au pregătit.

"A face o școală profesională nu este o rușine. Degeaba avem tineri cu diplomă , care nu pot demonstra că știu să facă meseria pe care le-o atestă acea diplomă. Copiii trebuie învățați că a munci nu este o rușine", a spus d-na Carmen Sasu - colaboratoare voluntară în acest proiect din partea firmei Romarketing.

"De multe ori un strungar foarte priceput e mai bine plătit decât un inginer", a completat administratorul Parcului Industrial, d-na Delia Ungur, citându-l pe directorul companiei Emerson.

Inspectorul școlar general, dl. Daniel Negrean a  vorbit apoi despre modul în care vor funcționa aceste clase profesionale.

"Dezvoltarea învățământului profesional în Oradea va avea un rol important în dezvoltarea companiilor private, dar și în dezvoltarea întregii comunități locale. Învățământul profesional va întinde pe doi ani, din care anul I este compus din 40% pregătire teoretică și 60% pregătire practică, iar anul II de studiu va cuprinde 25% pregătire teoretică și 75% pregătire practică", a spus Daniel Negrean

În ceea ce privește pregătirea practică a acestor tineri, d-na Delia Ungur - administratorul Parcului Industrial a completat:  "Avem o colaborare foarte bună cu toate firmele care își desfășoară activitatea în Parcul Industrial. Acestea au răspuns pozitiv și și-au arătat deja deschiderea și interesul de a pregăti tinerii... Din păcate, la ora actuală avem o mulțime de tineri absolvenți de liceu tehnic, care sunt în situația de a-și căuta un loc de muncă, însă ei nu au pus niciodată mâna pe un utilaj. Perioada de înscriere la școlile profesionale va începe în luna mai a acestui an, tocmai de aceea din luna martie vom începe o campanie serioasă de promovare a școlii profesionale".

 

 

 

Galeria foto - Primăria Oradea susține reînființarea școlilor profesionale

Situatie Covid
Serviciul 112
Consultare plan de actiune
Consultare strategie integrata
Consultare plan mobilitate
Bugetare participativa
Reabilitarea sistemului de termoficare
Chestionar CityWalk
Twitter
Harta Oradiei
Harta intravilan
Inchiriere locuinta
Oradea City Report
Oradea City App
MobilePay
Trafic greu
Travel
TPark
T-park SMS
AmParcat
Piste de biciclete
Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul istoric
Fonduri Europene
ZMO
Regio
Fundatia de protejare a monumentelor
Termo Alert
Nufarul1
Guvernare transparenta
Reducerea birocratiei
POCA2
Revitalizarea urbana la nivelul Municipiului Oradea
Reabilitarea, restaurarea si refunctionalizarea zidurilor Cetatii Oradea
Scoala Dacia
Gimnaziala 11
ROHU 421
Proiect Traian Vuia
Proiect Ambulator